Vrei să mâncăm o înghețată în parc?

(De fapt, în gură o mâncăm. Nirvana cu nuci)

       Azi am primit o carte despre ”A citi, a reciti - Către o poetică a (re)lecturii” și, după ce am frunzărit câteva pagini, mi-a venit pofta de a ”reciti” o înghețată. Nu mi-a ieșit (din prima), dar promit să mai încerc (sau nu, depinde de stare).
       Clipele, căci despre ele vreau să vorbesc, se pierd iremediabil dacă nu sunt consumate la timp. Păcat că cele pierdute nu se strâng undeva și când nu mai ai (clipe), să te duci să-ți iei de acolo, să-ți alegi dintre cele mai frumoase sau mai trăznite, după vârstă, barbă, funduri goale și pandantive .....sau ce-ți trece ție prin cap. 

       Momentele, chiar dacă uneori sunt pierdute, sunt imaginate. Aproape că sunt mai frumoase ca cele trăite/simțite sau, dacă ești prea obosit,...dormi. (Somnul naște dependență și uneori îngrașă)
       Am vrut să trăiesc clipe pe care le întâlnești odată la câțiva ani, dar e periculos, rămâi cu sechele, nu pentru că ar fi urâte, ci pt că sunt atât de rare încât până și imaginația nu le poate cuprinde întru totul. Sunt încă la vârsta ”cine sunt eu?”.
       Vrei? Și eu...scris cu gri.
     
Doamnelor, împreună pierdem clipe. Hai in Vamă !