Stiu cativa prieteni care
mi-ar contrazice titlul. Am sa incerc, nu sa-i fac pe ei sa vada
femeile cu alti ochi, ci sa etalez cateva din perceptiile mele ,
uneori chiar si subiective, recunosc, despre femei, in general, fara
a particulariza, dar dand exemple care sa-mi sustina ideile (sau
teoriile la un moment dat).
Nu vreau sa par vreun
expert in materie, nici nu scriu un studiu memorabil sau si mai rau,
general valabil, doar expun cateva intamplari, mai mult sau mai putin
placute ,despre situatii care m-au facut sa trag concuzii personale,
cei drept, dupa multi ani.
N-am sa impart femeile in
categorii, ar fi o insulta impardonabila, dar, cu toate astea, ele se
diferentiaza pana la un punct, iar daca reusesti sa treci dincolo de
perceptiile senzoriale sau peste anumite prejudecati, vei observa si
nu o spun numai pentru barbati, ca ele, femeile, apartin aceluiasi
principiu de functionare, dar despre asta voi vorbi in alta postare.
Daca
nu va veti regasi in niciuna dintre descrieri, se
datoreaza faptului ca nu v-am cunoscut si nu ati facut parte
din realitatea si imaginatia mea. De asemenea, daca pe parcursul
acestui fragment voi jigni pe vreuna dintre voi, nu o fac
intentionat si va las sa-mi spuneti daca ma insel sau nu dupa ce veti
lectura in intregime.
Nu am sa punctez in timp
intamplarile si nu am sa dau nume, nici macar nu voi descrie in
ordine cronologica anumite situatii; asta face din articol (?!) sa
se vrea doar o expunere personala a perceptiilor subiective si
nicidecum caracteristici definitorii ale anumitor femei. Pana la urma
suntem intr-o continua schimbare.
DESPRE imperfectiune (partea I)
Niciodata nu am apreciat
marimea ca fiind suficienta - asa m-am autoeducat-, dar nici nu pot
afirma ca fara suficiente marimi, ansamblul de factori care definesc
o femeie, ar putea ajunge in a aprecia ansamblul in sine,- asa am
invatat. Am cautat sa nu fiu analitic nici macar prin comparatie, nu
mai spun ca ma puteam lua pe mine drept reper, dar atunci as fi fost
pus in situatia ingrata de a nu mai percepe
realitatea sociala.
Voi numi M,
una dintre femeile care nu este nici pe departe perfecta, cu toate ca
se crede a fi (nu este neaparat un lucru rau). Dar sa vedem de unde
vine aceasta autoapreciere:
este performanta in
meseria pe care o desfasoara, atat de performanta incat a ajuns in
varful piramidei lui Maslow. Teoretic nu ar mai avea nevoie de
nimic, insa asta ar insemna sa nu mai ai niciun scop. Daca
extrapolez, este nevoita sa o ia de la capat sau in ipoteza ca se
simte autosuficienta, ratiunea insasi devine partizanul evolutiei
si asta, pentru mine, sper ca sunt in asentimentul vostru,
reprezinta antiteza cauzalitatii unui scop. Mai pe larg, pasii pe
care i-a facut, s-au terminat. A ajuns acolo unde a vrut, prin
munca si antrenament, dar facand abstractie de propriile-i nevoi si
de ce nu, valori. Conceptul de intentie, dupa cum am inceput
aceasta descriere, nu este suficient, e ca si cum ai scrie
rezultatul unei probleme matematice fara sa treci prin formule si
calcule. Daca in teorie scopul in sine ne-ar face perfecti, nici
atunci nu as fi de acord cu atingerea perfectiunii in acest mod,
deoarece experienta infinita pe care o pastrezi din trairile
interioare pe tot parcursul evolutiei, reprezinta scopul, din
pacate, neasumat de majoritatea sau , in cazuri mai grave, ignorat
. Incercarea artificiala de a (re)trai stari pierdute, face din ea
o imagine adolescentina cu reale valente in acest sens. Nu este rau
nici de data asta, poate cu totii ne-am dori sa (re)traim
copilaria, dar nu trecem pragul patologic.
Este cel putin
ciudat, daca nu chiar neadevarat, sa afirm ca un scop te face
imperfect, insa, un scop care-ti ocupa o viata intreaga poate
deveni un factor determinant in a esua pe alte planuri, deci,
scopul in sine, ca imagine sublima a perfectiunii,
poate deveni foarte usor autodistructiv. E posibil sa exagerez, dar
numai in propozitie, lucrurile se intampla si devin din ce in ce
mai nesatisfacatoare. Nu este vorba de acel „perfectionism” pe
care ar trebui sa-l avem cu totii, ci mai degraba de obsesii.
E este
o femeie care pare perfecta. Isi doreste sa fie asa, ii place sa fie
perceputa ca fiind de neegalat si intangibila emotional. De ce?
Confortul psihic pe
care ti-l da statutul social e ca un drog, daca nu-l mai ai intri in
sevraj ; asa ca il cauti cu orice pret, revii de fiecare data la
„dealerul” tau si-i ceri inca o priza. Pierderea identitatii
personale pentru a expune o imagine, chiar daca e imbracata frumos,
nu are pentru mine niciun rationament logic.Orice satisfatie
personala se pierde sub imperiul eclectismului. Manifestarile
identitatii sunt doar copii plagiate, dar, cu toatea astea, pentru
necunoscatori si cu un bun antrenament, poti parea perfect.
Pentru mine, aceasta
este intruchiparea imperfectiunii, o maimutarire a caracterului ;
orice manifestare personala ar trebui sa aiba o finalitate
obiectiva, in rezonanta daca vreti , cu identitatea spirituala. Nu
putem pretinde ca judecata fiecaruia sa fie in asentiment cu a
noastra, dar in momentul cand poti fi formator de opinie in grupul
tau (limitat din fericire) devine de-a dreptul plaga si atragi
asupra ta ceea ce imiti ca esti. Nu blamez nici „dealerul de
identitati” pentru ca nu este o infractiune, nici macar morala,
cel slab se supune celui care se impune, dar dovezile
autodistrugatoare se pot vedea chiar pana si in „sanatatea
medicala si spirituala” a ei. Daca intri in jocul de-a superiorul
pana si prietenii iti par inferiori, totul in jurul tau denota
amatorism si superficial; traiesti intr-un spatiu din ce in ce mai
ingust care te va sugruma .
T
este exact contrariul celor doua exemple. Isi traieste momentele la
superlativ, are pusee de personalitate vs. supunere si debordeaza de
voie buna. Nu o intereseaza nimic din ceea ce ar trebui sa fie
perfect. La o prima sinteza as spune ca e formula castigatoare, insa:
„Scoala
vietii” nu te face neaparat perfect, poti eventual sa fii
subiectul speciei care se adapteaza, insa nu cred ca vom apuca sa
traim apocalipsa ca sa ne ajute acest lucru. “Perfectiunea
strazii” are, de asemena, un areal limitat, dincolo de el esti ca
un iepure intre lupi. Alegerea cred ca se face datorita unor factori
mai mult sau mai putin obiectivi. Inteligenta sau instinctul de
supravietuire ne face sa alegem? Oricum , raspunsul nu ne ajuta
decat inaintea alegerii, asa ca este tardiv. Totusi, daca nu putem
fi responsabili intru totul de a alege intre impuls si cerebral,
unde ne situam?
Cultivarea
unei doctrine autosuficiente, denota mai degraba superficialitate
decat inteligenta sclipitoare, dar nebunii nu stiu ca sunt nebuni,
nu? De aceea , daca limitarea perceptiei nu se raporteaza, in cazul
dat, la cunoastere, calitatea simturilor este grav afectata-
stoparea voita a evolutiei nu poate poseda niciun argument . De
aceea afirm ca, pentru a demonstra realitatea perceptiilor noastre
e nevoie de intuitie si nici pe departe de ratiune, fie ea si
suburbana. E totusi uimitor cum de la un caz la altul scopurile,
caci despre ele este vorba, se intrepatrund si se pun in
contradictie in acelasi timp, devenind chiar caracteristici
definitorii
La fel
de bine poate fi vorba de un bagaj genetic insuficient sau cultivat
gresit, totusi nici comparatia asta nu poate fi invocata ca
argument, deci, deosebirea o face o particularitate a intelectului.
Cu alte cuvinte, alegi sa fii mediocru.
Z
ar putea fi foarte usor studiu de caz. Reprezinta toate sentimentele
contradictorii la un loc. Starile
pot accede spiritual si material in acelasi timp si cu aceeasi
intensitate, totusi:
Lipsa
alegerilor facute la timp si teama interioara de a nu fi perceput
corect, se poate confunda cu perfiditatea, dar este cu mult mai mult
de atat.
Expunerea
publica a propriilor capacitati intelectuale si culturale o fac doar
snobii sau mediocrii, asta daca nu cumva esti autor sau doctor. De
punctat aici este faptul ca atragi si reusesti cu brio, oamenii de
valoare. Ati spune ca avem nevoie de astfel de prieteni. Da, dar
comportamentul de mai sus ii atrage doar pentru ca sunt curiosi sa
vada expusa ilaritatea pana la hidosenie. Cu un astfel de
comportament nu vei reusi niciodata sa atragi sinceritate din partea
celorlati pentru ca ei, la randul lor, simt slabiciunea si
prefacatoria studiata pana la cel mai mic amanunt.
Scopul,
in acest caz, denota mai degraba o hrana zilnica, o limitare a
potentialelor valori viitoare si alegerile despre care vorbeam mai
sus, sunt facute tarziu. Nu mai poti iesi din ele, te complaci,
devin suficiente si te plafonezi atat de rau incat iti uiti originea
intelectuala.
Moralitatea,
odata ce ai patat-o, chiar daca in interior te-ai curatat, va fi o
povara greu de dus si de aici nevoia continua de expunere
-exchibitionism moral.
L este
cea mai aproape de a fi perfecta. Este o imagine construita de cei
din jurul ei. De fapt asta ne dorim sa vedem, nu? Frumusete,
inteligenta, spiritualitate, intr-un cuvant, perfectiune.
Este una
dintre persoanele norocoase, in sensul ca simte instinctual ce dorim
sa vedem. E ca atunci cand magicianul iti indreapta atentia catre ce
doreste el sa vezi.
Ne
construim modele si le promovam fara sa constientizam trauma pe care
o producem subiectului. Liberul arbitru dispare, privitul in
continuu in oglinda ii arata doar reflexia fizica, distorsionand
imaginea interioara. Perfectiunea pe care o cauta zi de zi ajunge sa
aiba repercursiuni devenind introvertita, egoista, cinica si
mutilata sentimental. Cauta la randul ei tipare pentru ca a fost
catalogata tot timpul la superlativ.
Cauzalitatea
in acest caz se diluaza si devine efect in sine, tocmai pentru
faptul ca ne place sa fim adulati chiar daca la un moment dat acest
lucru are ecouri negative. Ajungem sa constientizam greseala si cu
toate astea gresim la randul nostru catalogand ca slabiciune orice
compliment sincer. In cazul contrar, cand suntem criticati, pe drept
sau nu, soclul se clatina si in loc sa gasim un punct de sprijin
ramanem suspendati in incertitudine cautand vina celorlalti pentru
ca noi am invatat ca suntem perfecti, nu?
Intruziunea
perfectiunii facuta de societate si adoptata ca fiind o normalitate,
duce deseori la comportamente contradictorii si tulburari de
personalitate. Ne indreptam atentia catre noi si devenim egoisti si
nemultumiti. Parintii gresesc deseori in educatia copiilor
spunandu-le ca ei sunt cei mai buni si cei mai frumosi. Copiii
trebuie sa accepte ca fac parte integranta din constiinta colectiva
si ca trebuie sa participe la dezvoltarea ei, nu ca sunt deasupra
majoritatii.
Este
evident faptul ca, cele trei elemente fundamentale care ne definesc
ca oameni : cunoasterea, placerea-neplacerea si dorinta devin
insuficiente atunci cand cauti perfectiunea si insusi acest fapt te
face imperfect. Concluzionand, drumul acesta este gresit in sine,
pierdem unitatile de masura si ne formam unele proprii in directa
concordana cu tiparele pe care le dorim.
D este
imaginea nealterata a ceea ce ar trebui sa fie fiecare femeie.
B
este exemplul imperfectiunii
sub toate aspectele sale pana la cele mai mici
detalii. Este o autoeducare in imperfect.
Cand
cunosti o astfel de persoana, la inceput o admiri crezand ca are un
rationament deductiv, apanajul oamenilor inteligenti , insa, cand
factorii care alcatuiesc rationamentul se intersecteaza cu
presupunerile nefondate , frustrari datorate fricii de a pierde
controlul, dorinta de dominare etc, atunci se duce dracu` toata
logica.
Ca sa ai
acel rationament predictiv despre care vorbeam , trebuie sa gandesti
silogistic, asa fac geniile, dar cand amesteci judecatile intre ele,
formate exclusiv doar pe presupuneri, devii autodistructiv si in
incapacitatea si incoerenta gandirii, aduci dupa tine toate
sentimetele negative pe care le cunoastem si mai mult decat atat,
nasti unele noi. Vibrezi atat de jos incat simpla ta prezenta
produce rau.
Totusi
este cunoscut faptul ca suntem atrasi de negativ, alta latura a
echilibrului cu care am fost inzestrati – (yin-yang) - si de aceea
o astfel de persoana poate parea foarte usor ca fiind integra. Vedem
in ea partile noastre negative si suntem atrasi ca un magnet, dorim
sa descoperim si mai mult rau in speranta ca vom putea sa nu facem
astfel de greseli prin comparatie si o privim cu admiratie
intrebandu-ne cum e posibil sa-ti etalezi demonii cu atata usurinta
intr-o societate bazata aproape exclusiv pe credinta? Inconstient,
daca rezonam cu o astfel de persoana, ajungem sa ii semanam.
Presupunerile
nefondate se nasc odata cu teama de a nu fi abuzat. Orizonturile ti
se inchid si te hranesti doar cu negativ. Toate gandurile tale
denota negativism si vezi in jurul tau doar falsitate. As obosi
intr-o singura zi sa fiu asa, n-as putea dormi, nu m-as putea
detasa. Presupun ca iti trebuie o energie imensa sa stai tot timpul
alert.
Ma abtin
sa pun un diagnostic in acest caz cu toate ca sunt tentat dar, daca
am putea face asta fara sa fie interpretat ca idoneism, as spune ca
are nevoie de ajutor de specialitate.
C
este dualitatea intruchipata intr-o lupta continua cu ea insasi.
Caracteristica definitorie ar fi , ca sa folosesc
o metafora, “levitatia in vid” - o faci oricum, dar ea poate
deduce teoreme din asta.
Nestatornicia
te face sa-ti piezi echilibrul interior. Idealismul finalitatii si
nu al cauzalitatii este sursa greselii. Intr-o calatorie nu punctul
terminus este scopul, ci calatoria in sine, din ea inveti si reglezi
comportamente, nu din rezultat; e ca si cum ai admira un tablou
pentru rama care-l incercuieste si nu pentru valoarea sa artistica.
C nu
poate fi atribuita ca fiind superficiala, pentru ca nu este, insa,
cu toate astea, dualitatea rezutata din cautarea finalitatii, face
ca drumurile parcurse sa se termine inaite de final sau sa ocoleasca
la nesfarsit, pierzandu-se in amanunte care devin scopuri. In acest
caz, scopurile nici nu reprezinta o tinta, sunt confundate cu
idealisme si refuzate a fi incluse intr-o gandire logica. Recunoste
si stie instinctiv ca “alearga” dupa himere si accepta ca
legatura finala intre ea si finalitate nu se va face niciodata.
Deosebirea
dintre ea si celelalte, pentru ca este un caz cu numeroase
particularitati, rezida in faptul ca, logica care ne face rationali
nu se raporteaza la intelect si calcule, ci doar la experiente
reflexive, luate ca rationamente logice odata ce s-au intamplat.
Simt nevoia sa dau un exemplu pentru a ma face mai bine inteles : e
ca atunci cand iti accepti karma doar pentru ca lucrurile s-au
intamplat si consideri ca odata produse nu mai poti interveni in
finalitatea lor. Gresit.
Al
doilea impediment este ca-ti refuzi lucruri si stari pentru care nu
ai termen de comparatie. Nu gasesti un exemplu care sa-ti arate
finalitatea si consideri ca este intangibil sau si mai rau,
nesanatos. Ce este insa de punctat si amuzant totodata, este faptul
ca priveste cu admiratie scopurile altcuiva care nu se regasesc in
finalitatea sa, le incearca impulsiv pe toate doar pentru a le putea
nega dupa aceea.
DESPRE perfectiune (partea a II-a)
Perfectiunea unei femei, in
conceptia mea, este atunci cand natura a inzestrat acea persoana cu cateva
perticularitati care ies in evidenta , insa, in profunzime, daca te apuci si
cauti, vei gasi perfectiunea mult mai bine conturata si uneori neexploatata. Nu
exista femeie , sau cel putin din ce am cunoscut eu in intimitate, sa nu aiba
cateva trasaturi perfecte.
Gusturile mele s-au schimbat de cateva ori, nu datorita varstei sau
experientei, ci, datorita femeilor pe care le-am cunoscut. Daca vei cauta
tipare, atunci cu siguranta vei fi vesnic nemultumit; daca vei face comparatii, o sa fii intr-o
continua cautare si daca vei cauta defecte, esti privat de a vedea frumusetea. Asa ca nu am incercat sa „construiesc”
nimic, am luat aceste
„perfectiuni” ca pe un dar si m-am
bucurat de ele; iar pe unele le-am facut
modele de urmat.
M are o perfectiune a caracterului si
asta face ca defectele sa fie surclasate de cele mai multe ori si aproape in
toate ipostazele. Un caracter puternic face dintr-o femeie sa fie dorita. Numai un barbat slab vede caracterul puternic
al unei femei ca pe o amenintare .
-
M este
unica din acest punct de vedere, nu am intalnit nicio femeie pana acum care sa
aiba o asemnea abnegatie in a-si atinge scopurile. Cand personalitatea se
intrepatrunde cu dorintele, atunci totul devine usor si la vedere. O astfel de
persoana este facuta sa o urmezi, sa ii accepti dorintele ca facand parte din
ale tale si nu in ultimul rand o sprijini.
-
Acest
gen isi dezvolta simtul artistic ca pe o necesitate fiziologica si nu are
prejudecati. Nu face nimic in plus din
ceea nu are nevoie si nu judeca exteriorul.
Conversatiile cu ea pot deveni adevarate incercari de cultura generala
si cunostinte avansate din aproape orice domeniu.
E are o perfectiune a elegantei
vestimentare si o capacitate extraordinara de a te face sa te simti linistit.
Este femeia langa care poti sta fara nicio grija. Este un cumul de comunicare
matura amestecat cu puritatea jocurilor unui copil.
-
Lejeritatea
cu care face din aproape orice un joc, devine aproape puerila cu toate ca
varsta este departe de a fi adolescentina. Aceasta caracteristica face din ea o
persoana atat de placuta incat nu te plictisesti chiar daca nu ai nimic de
spus.
-
Eleganta
cu care se poarta este una naturala, adica este acel gen de om care poate
purta o haina de blana pe statidon sau
un trening la o petrecere fara sa para deplasata. Putine sunt persoanele care
pot emana in jurul lor acesta naturalete si asta face din aproape orice prezenta
a ei o adevarata incantare vizuala.
T este perfectiune pura a naivitatii. Acestu lucru nefiind nici pe
departe un handicap ci, mai degraba, dorinta fiecarui barbat de a avea o „virgina a personalitatii”. Apropierea de o
astfel de femeie este aproape incestuasa.
-
Daca
esti cel caruia ii place sa controleze relatia, atunci ea este femeia ideala.
Nu, nu este nici pe departe umila sau usor contolabila, insa, fiind aproape
„virgina emotional” poti construi pe o
baza buna. Acest lucru este dorit de majoritatea barbatilor si face din T
acea femeie careia ii spui pe nerasuflate : „Vrei sa te muti cu mine?”
-
Mi-ar
placea sa pot semana unei astfel de femei si sa fac totul aproape instinctual,
fara sa ma gandesc la consecinte sau fara sa calculez avantajele vs. pagube.
Ideea este ca traiul este unul care
curge intr-un singur sens; eu, daca as
incerca sa fac asta, probabil as avea mustrari de constiinta, as pune in
aceeasi balanta „matematica cu
filosofia” si nu as fi in stare sa fac o
diferenta logica intre instinct si calcul. Poate ca tocmai asta ar fi formula
perfectiunii. J
Z este un univers de perfectiuni ! Este femeia care te intelege inainte
sa deschizi gura, este omul care te poate ridica si cobori in acelasi timp doar
cu o fraza, este cameleonul intelectului si artistul desavarsit.
-
Inteligenta
ei este sau poate deveni, hrana
spirituala pentru oricine. Nu m-am plictisit niciun moment langa ea si am
petrecut cativa ani impreuna. E ca un vulcan de stari contradictorii, e gluma
si seriozitate, inteligenta si naivitate , senzualitate si masculinitate, arta si chici, dar aceste lucruri si multe
altele, fac din ea dorinta pervarsa a oricui.
-
Spiritul
independent este o alta trasatura fundamentala a femeilor puternice.
Lejeritatea cu care ia decizii capitale este admirabila si se impleteste de
multe ori cu inconstienta, insa, chiar
daca greseste, situatiile care apar sunt
intoarse in favoarea altor etape decizitionale.
L este perfectiunea unei statui a lui Michelangelo Bunarroti. Este
suficient sa o privesti si-ti poti inchipui orice descriere perfecta iti
doresti; este lumina acolo unde se
gaseste intunericul si este perpetuum mobile al unei relatii.
-
Nu
gasesc suficiente superlative sa descriu aspectul exterior, asa ca ma abtin.
-
Cuantumul
care alcatuieste acest gen de femeie
devine neinteresant rupt din context, insa, luat strict ca suma de factori care
alcatuiesc un ideal feminin, devine de-a dreptul suficient.
-
Neacceptand
aprope nicio influenta din exerior , de nicio natura, devii nealterabil, iti
duci perfectiunea la superlativ si iti traiesti propria puritate sentimentala
si spirituala.
D reprezinta perfectiunea intelepciunii feminine.
B are un loc aparte , este Seherezada noptilor mele si o pleiada de
sinonime cu dorintele carnale duse la extrem.
-
Inteligenta
„asezonata” cu actiunea au intotdeauna succes. B este
exemplul pisicii care cade intotdeuna in picioare, indiferent de situatie.
Spuneam la inceput ca, fiecare femeie pe care am cunoscut-o in intimitate, are
o particularitate care iese in evidenta...asadar, inteligenta face din ea suma
tuturor particularitatilor celorlalte femei descrise , la un loc.
-
Autocunoasterea
este cealalta latura remarcabila a ei. A ajuns sa cunoasca oamenii din jurul
sau doar pentru ca s-a cunoscut pe sine mai intai. A ajuns atat de adanc in a
se cunoaste, incat imi spunea ca ii este rusine de gandurile sale.
C devine perfecta doar prin
autodepasire. Mi-a placut pentru ca imi seamana. Este descrierea autodidactului
avid de a face pasi numai inainte.
-
Concomitent
cu autodepasirea vine si aprecierea sau cel putin asa procedez eu cu mine si prin
asta devenim optimisti. Nu stiu daca o
face instinctiv, calculat sau invatat, insa , cu siguranta aduce un plus imens
la atitudine.
-
Curaj
! asa mai poate fi descrisa. Cand vine vorba de noi, deciziile se iau cel
mai greu, fara o lejeritate subiectiva
si cu toate astea, C, are curajul de a incepe de fiecare data din acelasi punct,
acelasi lucru.
DESPRE perfectiune (partea
a II-a)
DESPRE frumusete (partea
a III-a)
