CHIMIE

E timpul pentru vorbe - CHIMIE

Incep acest articol (?!) spunand ca eu nu cred in deja cliseul  : “Exista chimie intre ei”. Schimbul de secretii o fi chimie, dar atat, mai departe, particularizat, exista fel de fel de situatii, dar numai chimie nu : interes, egoism, afacere, dragoste, ura,concubinaj, mariaj si ce dracu o mai fi, dar repet: numai chimie nu e. In fine, depasesc momentul pentru ca nu vreau sa ma p… impotriva vantului.

…………………………………………………………………………………………………

As fi vrut sa ma nasc constient, cu toate amintirile, cunostintele si trairile stramosilor mei care au participat, cu sau fara voia lor, la AND-ul meu. Atunci da, nu mi-ar fi pasat ca mor.As fi dus mai departe si as fi imbunatatit bagajele unor generatii.

Chimia ca stiinta, am invatat-o, atat cat o cere scoala, din inertie. Nu mi-a placut in mod deosebit, dar nici nu mi-a repugnat ca, de exemplu, trigonometria. Acum descopar la ea, ca la o carte citita a doua oara, intelesuri pe care atunci le-as fi refuzat din start. O folosesc in bucatarie mai mult decat mi-as fi inchipuit; tot ca procese chimice folosesc gastronomia pentru a-mi imbunatati calitatile fizice si mentale, dar mai mult decat orice, inteleg ca din cauza/datorita ei, murim. Nu e responsabila pentru fiecare deces, ci mai degraba pentru fiecare ignorant care a ocolit-o. Chimia este Raiul si Iadul la un loc (sa nu indrazniti sa ma acuzati de blasfemie ca pot sustine afirmatia cu argumente o zi intreaga, fara sa ma repet).

Sunt tentat, chiar in acest moment, sa fac omagii ei, insa nu pot face abstractie de faptul ca ea, chimia, este responsabila de moartea mea- de ce bag in gura, de ce pun pe mine, de ce gaze respir. Stiu, ati spune ca pot ocoli “otravurile” prelungindu-mi astfel viata, dar revin la ce spuneam mai sus : pentru ce, daca toate invataturile mele se duc odata cu mine si chimia mea?

La fel de tentat sunt sa o blamez, dar iarasi nu pot sa uit mirosul unui parfum pe incheietura mainii unei femei sau gustul branzei frantuzesti asezonata cu boabe de struguri langa un pahar cu vin .

Balanta se echilibraza oarecum si nu-mi ramane decat sa ma gandesc  ca moartea mea va fi chimie.

Traim chimie, mancam chimie si murim chimic.

 In conceptia mea, moartea este o altfel de chimie.

DE CE ascult "muzica clasica" si nu sunt snob

                Primele mele amintiri constiente despre muzica, sunt Maria Ciobanu si Irina Loghin. Asculta mama in timp ce calca rufe (si aici nu pot sa nu-mi amintesc  perdaful din plastic maro cu capac galben cu care mama uda rufele, probabil prea uscate ca sa fie calcate cu dunga cum voia tata) la un casetofon mono, nemtesc, al carui nume nu mi-l mai amintesc. Copil fiind, chiar am invatat un cantec de-al Irinei Loghin (ceva despre o fata careia i se incurcau itele la gherghef) si ma punea mama sa-l cant musafirilor, mandra fiind de capacitatile mele de memorare la acea varsta (sub 6 ani, pentru ca amintirile sunt din casa care ne-a fost demolata de amploarea pe care o luase Revolutia Socialista). Mai tarziu, dupa ani, dandu-mi seama ca sunt afon si ca vocea mea, atunci cand cant, seamana mai degraba cu a unei capre care behaie decat cu a unui veritabil tenor; cand ma intalneam cu oamenii carora le cantasem in copilarie, de rusine, faceam tot posibilul sa dipar din peisaj.

                Dupa muzica populara si ascultarea pentru o perioada scurta a formatiei “Geambasu” si dupa ce tata m-a lasat sa manipulez noul casetofon stereo Canyon, cumparat de la bisnitarul, pe atunci, Giovani Becali ( pentru cine nu stie, un casetofon pe vremea aceea costa cat ¼ dintr-o masina noua, tata dand pe al nostru 11.000 de lei) am inceput sa caut printre cele peste 100 de casete cu banda magnetica , despre care ai mei erau foarte mandri si le tineau expuse intr-o vitrina fara geamuri asa cum imi tin eu acum in biblioteca editiile princeps ale unor autori consacrati. Am gasit, printre altele, Elvis Presley, T.N.T., Rosu si Negru, Semnal M, Mondial, Savoy, Phoenix, Pasarea Colibri etc si mi-au placut . Eram prin clasa a VII-a. Intr-a VIII-a a venit Revolutia si in urmatorul an s-a deschis Rockoteca (tot pentru cine nu stie, Rockoteca a fost primul “locas de cultura”  de acest gen deschis in Romania post-decembrista despre care s-a vorbit chiar si la Europa Libera). Atunci am facut cunostinta cu Metallica, AC/DC, Black Sabbath, Iron Maiden, Rainbow, Judaj Priest, Def Lepard, Queen , Scorpions etc si  “mizerii” precum Pantera si Slayer  – muzica trash pe care nu am reusit sa o diger cu niciun chip. Radeam de  “depesari”, ne injuram si ne bateam cu ei; pe cei care ascultau disco ii ignoram complet (pe atunci nu aparusera manelele- ce vreme…anii 1990-1996 -J )

                (intre timp m-a dus sora-mea la Cenaclul Flacara)

                Imi amintesc cu placere ca descopeream muzica, o savuram cu toate cele sase simturi. Cine nu a “auzit muzica” – adica sa desluseasca fiecare instrument dintr-o piesa, cine nu a “gustat muzica” – adica sa simta in stomac bassul ca pe o fasole careia nu i s-a schimbat apa, cine nu a “mirosit muzica”– adica sa simta in nari mirosul transpiratiei solistilor si pe cea proprie desigur, cine nu a “vazut muzica” – adica cine nu si-a inchipuit ce fac solistii pe scena si sa incerce sa-i imite dand frenetic din pletele pe care le ascundeam cu greu la scoala de teama profei de bilologie (scorpia dracu`), cine nu a  “pipait muzica” – adica nu a cantat la o chitara imaginara,   atunci nu stie ce este  MUZICA.  Descopeream instrumente, acorduri, sunete pe care nu le mai auzisem pana atunci, tobele batute fenomenal de bateristul lui Santana si nu in ultimul rand limba engleza pe care am acceptat-o ca fiind limba internationala a muzicii (acum nu mai sunt de aceeasi parere). Ma culcam ascultand muzica si ma trezeam cu ea. Respiram muzica rock, credeam ca nu exista ceva mai complex si mai complet decat rock-ul. Tot atunci, prin clasa a IX-a , in era radioului, am ascultat Vivadi. Era ceva nou, ciudat pentru simturi, ceva despre care educatia precara a parintilor mei auzise doar pentru ca erau obligati sa “o vada” in cele doua ore de program zilnic la TV si au ignorat-o (stiu sa fac acorduri gramaticale asa ca abtineti-va), astfel considerand ca nici eu nu trebuie sa stiu ceva despre acei “oameni care-si pierd timpul pe la Opera sau Ateneu”. In curtea scolii, la locul de fumat, am intrebat timid daca are cineva vreo caseta cu Vivaldi. A ras de mine majoritatea, dar singura care mi-a imprumutat un vinil (nici macar nu aveam pik-up) a fost Marie-Jean Ion (multumesc Marie-Jean pentru toate momentele superbe si nu sunt putine, pe care le-am avut de atunci si pana acum cand am ascultat muzica clasica- n-am apucat sa-ti multumesc  niciodata). Vinilul era desigur “Anotimpurile”, asa incepem toti, cu ceva usor digerabil, dar care ramane de actualitate chiar si acum, cand , devenind mult mai subtil, pot chiar diferentia orchestrele care interpreteaza.

                Am continuat sa ascult rock dar, aproape pe ascuns ascultam tot mai multi compozitori. Rock-ul l-am consumat, l-am baut ca pe un pahar de apa intr-o zi torida de vara. A fost poate prea repede pentru cat are de dat si atunci am vrut sa fac pasul spre un alt nivel. Am cochetat putin cu jazzul – din pacate in afara de Paco de Lucia, Al di Meola, Chick Coreea, Jon Mc Loughlin si inca vreo doi, am avut ghinionul sa “ pun mana”  numai pe jazz modern, greu chiar si pentru cunoscatori si astfel l-am abandonat. (iarta-ma Marian C.) Am revenit cu si mai mult avant la muzica clasica, am reinceput sa-l ascult pe Vivaldi, insa de data asta “Concertul pentru chitara si orchestra” si de atunci m-am indragostit iremediabil. Muzica clasica este refulare, nebunie, sex, adrenalina, nervi (Bach) si nu in ultimul rand cultura. Da, este cultura si o spun pentru cei care m-au facut snob sau au strambat din nas cand s-au urcat in masina mea si  de data asta , CD-urile redau arii din opere mai mult sau mai putin celebre.

-        -   Nu sunt snob  cand ascult muzica clasica, ci atunci cand ma imbrac in costum la serviciu si pe sub manseta camasii elegante cu butoni, incheieturile mainilor mele sunt pline de bratari care mai de care mai colorate.

-         -  Nu sunt snob cand ascult muzica clasica, ci atunci cand  ma intalnesc cu partenerii la un restaurant si stiu sa folosesc furculita potrivita, cu toate ca-mi vine sa mananc cu degetele si sa savurez acel preparat.

-         -  Nu sunt snob cand ascult muzica clasica, ci, atunci cand ma ridic in picioare de la o masa protocolara daca femeia cu care sunt se ridica, cu toate ca-mi vine sa-i spun ca e grasa cat Milka

-        -  Nu sunt snob cand ascult muzica clasica, ci, atunci cand arunc gunoaiele pe locul din dreapta al masinii cand de fapt imi vine sa deschid geamul si sa fiu “un bucurestean adevarat” (e doar un impuls J )

Chiar imi place muzica clasica, clar?

FIZICĂ

E timpul pentru vorbe – FIZICĂ

                Continuu periplul prin Titlul acestui Secret Dezvaluit- blogul.

                In mod normal ar trebui sa scriu cand am inspiratie, azi o fac oarecum fortat, dar cautand prin lada cu idei care sta sa dea pe dinafara. Scriu la modul acesta doar pentru ca trebuie sa eliberez cuvintele. S-au adunat atat de multe incat nu mai pot face ordine in ele, sunt alandala, aruncate in constient si subconstient. Orice simț imi genereaza cuvinte, orice senzatie ma conduce catre ele. Exprimarea trairilor mele nu se mai face concomitent cu constientizarea lor, ci se separa si devin cuvinte-trairile. Cred ca am imbatranit; ritmul ideilor, desi a ramas acelasi, are alta conotatie, devine constient si separat de mine si voita mea.  

                Spuneam la inceput ca suntem si FIZICA pentru ca ne supunem ei.

 De cate ori nu am visat ca zbor, la propriu si dimineata, cu ochii inca inchisi, il injuram pe Newton ca si cum el era responsabil pentru gravitatatia care ma tine tintuit de pamant. De fapt chiar este de vina, daca nu mi-ar fi explicat  de ce nu pot zbura, probabil si acum speram ca, intr-o zi, voi putea da din maini ca o pasare. Visul meu nu poate deveni realitate aici pe pamant, va trebui sa astept sa  mor, probabil, ca sa ma bucur de privelistea si libertatea unui zbor.

                De asemenea, cand eram copil, voiam sa acaparez informatiile dintr-o data, toate. Eram (si am ramas la fel) avid de cunoastere. Sunt in sevraj mental cand un lucru sau un fenomen imi sunt necunoscute. Din pacate nu putem face asta decat prin invatare, dar spatiul ne este limitat chiar daca am avea timp infinit, invatam despre Universul nostru, despre ceea ce se afla langa noi si doar presupunem, prin calcule mai mult sau mai putin exacte, ce se afla dincolo – dincolo de Universul nostru sau de perceptiile cu care am fost inzestrati sau pe care, cu greu, ni le-am dezvoltat.
               Tot cand eram copil si-mi formam mecanismele de aparare, in momentele de frustare si neputinta, mi-as fi dorit sa am puteri supranaturale, ca Superman sau Luke Skywalker si sa ma teleportez in locurile pe care, la momentele acelea, le credeam sigure. Sunt convins ca daca as putea, acum as face asta fara sa-mi fie rusine de lasitatea mea. Zonele mele de confort sunt mult mai importante decat orgoliul.

                Cand am crescut, in adolescenta, cea mai boema perioada a vietii mele, voiam  sa fiu cel mai bun.

-           Pe patinOar voiam sa trec primul linia de sosire – frecarea de gheata raportata la lungimea lamelor patinelor si  la greutatea mea, faceau limitata aceasta posibilitate.

-          Pe pista de alergare, frecarea corpului meu cu aerul, raportata de asemenea la inaltime, greutate etc, ma faceau sa ma supun limitarilor.

-          La scoala, capacitatile mentale ale unor colegi de-ai mei nu ma lasau sa-mi ating tinta de a fi primul

-          La țara cand escaladam muntii si copacii, inevitabil se intamplau accidente.

                Acum, la maturitate, imi doresc sa citesc gandurile oamenilor. Da, nu mi-ar fi teama de ce as vedea si nici furios nu as fi daca as descoperi rauati si/sau perversiuni in mintile apropiatilor mei (sunt sigur ca le aveti).
               Ati spune ca e mai frumosa viata asa, asa cum o traiesc acum. Nu, nu sunt un blazat si vreau mai mult, atat de mult incat mi-as târî cunostintele dupa mine intr-un sac daca nu ar mai incapea in creier. Sunt un avar de cunostere, un drogat al neputintei mele si un Hagi Tudose al cunostintelor care aparent nu-mi folosesc, dar vreau sa fie ale mele.

                Si uite asa, FIZICA este o curva care nu ma lasa sa visez.

DESPRE Anti-Craciun

                Am observat in ultimii ani ca a devenit o moda sa nu mai fii in trend, adica e cool sa negi locuri, evenimente, stari etc, doar pentru ca vrei sa iesi din tipar. Nu e un lucru rau sa fii altfel, e chiar de preferat in multitudinea de plagiate, insa, atunci cand o faci doar pentru ca dă bine, devine jignitor.  Inteleg pe jumatate sa nu importam sarbatori, vezi aici Sf. Valentin, dar ne bucuram cand americanii il venereaza pe Dracula de Halloween, mai inteleg ca vrem sa vedem “Nisipurile de Aur” din Bulgaria, dar nici macar nu stim unde este Voronetul in Romania si de asemenea, accept ca Facebook –ul distruge imaginatia si interactiunea, dar il folosim aproape dependent;  insa, nu am sa inteleg niciodata negarea Craciunului de crestin-ortodocsii romani. Eu personal sunt agnostic [¹] si cu toatea astea cred in sarbatoare la un nivel mult mai subtil. Este ocazia perfecta pentru apropierea de semeni, este motivul pertinent (inventat sau nu) pentru care putem ierta, este conceptul  prin care putem naste inceputuri si nu in ultimul rand nasterea lui Isus, cel care a tinut lumea civilizata, asa cum o descrie istoria, timp de 2000 de ani. De ce ne mai sarbatorim onomasticile daca nu-l putem sarbatori si pe Isus? Raspunsul imi vine in minte ca o injuratura: pentru ca vrem sa atragem atentia asupra noastra, a celor din universul nostru limitat, atunci cand nu mai putem prin alte metode sau le-am epuizat pe cele logice.

                “Vrem nu vrem, Craciunul se intampla” iar asta ma duce cu gandul la ocazii pe care le putem pierde. As vrea ca de Craciunul urmator sa pot ciocni cu tata un pahar cu vin pentru ca ocaziile trecute le-am pierdut iremediabil; as fi vrut ca de Craciunul asta sa-mi pot suna prietenii dragi si sa le spun cat tin la ei, dar ocaziile au trecut pierdute pe langa mine si as mai vrea ca de fiecare Craciun sa uit de existenta mea si sa incep una noua. 
                Si uite de aceea , in fiecare an, cred cu mai multa tarie in Craciun.

[¹]Agnosticismul este conceptia filosofica potrivit careia adevarul anumitor afirmatii, mai ales afirmatii teologice privind existenta unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscuta, fie imposibil de aflat

Cuvinte regasite - " Simt"

SIMT  25.05.1995

Cand imi esti alaturi si ma-nvalui in iubire

Simt navalnice fioruri, simt o dulce implinire

Simt o calda toropeala, parca ma cufund in tine

Si ma las purtat in ceruri, fara sa ma pot retine

Simt cum lumea se destrama si totul devine sters

Un desert lipsit de viata ce se pierde-n Univers

Si ce lasa-n urma-i locul  gol, imens si nesfarsit,

Dar prea mic pentru-a cuprinde dorul nostru infinit.

Simt cum ma inalt la astrii, simt cum prea Slavitul Soare

Nu-i decat o scanteioara ce se pierde sub o boare.

Comparat cu-amorul nostru, foc divin si de nestins,

Tort-aprinsa din adancuri si din cerul necuprins.

Simt cum Paradisul insusi mi se-ntinde sub privire

Si-mi ofera Pomul Vietii cu un fruct numit Iubire.

Simt ca gustu-i va fi dulce, simt ca-i fructul nepermis;

Nu apuc a-ntinde mana si alunec in Abis.

-Indraznita-i fata proasta sa gandesti ca ai sa-l iei?!

Sa poftesti fructul iubirii ce-i gustat numai de zei?

E tarziu acum , zadarnic; orice-ai face orice-ai spune,

Nu te poti opri-n vecie din caderea spre genune.

Ai catat sa ai iubire, sa traiesti la nesfarsit

Si te-ai prabusit copila, intr-un negru Infinit

Cuvinte regasite - "Scrisoare de dragoste" care nu a fost expediata niciodata sau "Ultima scrisoare de dragoste"

26.05.1999

                Nu-mi vine sa cred prin cate am trecut si ma intreb totodata daca este o eroare de comportament  sau pur si simplu de vina este periaoda in care trebuiau puse bazele unei condite adecvate cu cerintele acestei generatii , care, din pacate, s-a  materializat intr-o descrestere continua a puterii de perceptie  a tot ceea ce tine si reprezinta stabilimentul psihic al unui individ in incercarea sa de a depasi stadiul de adolescent. Motivele sunt, insa, cele mai imprtante pentru mine. Caut raspunsuri la esecurile repetate cand, normal ar fi fost ca, acea perioada sa fie primul apogeu al cunosterii de sine.

                M-am ratacit in incertitudini si non-adevaruri sperand totusi ca maine va fi ziua in care intrebarile isi vor gasi raspunsurile , nu pe jumatate, asa cum le am acum, ci total valabile . Am tot dat vina pe mine, pe delasarea aparent caracteristica eu-lui meu , dar toate cauzele m-au condus spre un adevar care nu as fi vrut sa existe. Nu doresc sa-l etalez deoarece suna aberant pentru urechile majoritatii si ocolesc chiar si eu sa-l rostesc cu voce tare, de teama sa nu-mi para negativism. Totusi, cineva si conjucturile au fost partasi la inceputul acestui declin. Totul a inceput de la dorinta mea de a-mi arata altruismul, facand pe cineva fericit. Nu este nevoie sa-mi atragi atentia, greseala pe care am comis-o nu a asteptat decat trei ani si a inceput sa-si puna amprenta pe un comporatment de-a dreptul infantil din partea celei pe care, dintr-o dorinta pur sincera, incercam sa o fac fericita. Imi asum raspunderea pentru eroarea de calcul, dar lucrul pe care nu-l inteleg este ca, formula folosita de mine, prinde de minune, chiar intr-o forma simplista, , la persoanele, le-as numi eu, cu mult mai inteligente decat la , daca imi este permis, intruchiparea egoismului D......-scian. Imi cer scuze ca folosesc un nume pentru a cataloga o forma de exprimare a comporatmentului  deja cunoscuta si studiata, dar am motive intemeiate sa cred ca, acest fel de egiosm, este o latura aparte (concretizata prin persoanele pe care le cunosc) fata de tot ceea ce am vazut si cunoscut in 24 de ani. Ca o reprezentare sumara as numi-o : placerea diabolica de a cere si astepta beneficii morale, fara ca macar sa se gandeasca ca este necesar , daca nu obligatoriu, sa demonstreze o cat de mica buna-vointa in a-si arata dorinta de a face bine , caracterizata fiind prin scopul urmarit, mai mult sau mai putin, in sine.

                 E de-a dreptul fascinant si o spun fara a brava, sa-ti   „ calesti”  comportamentul intr-un labirint al penibilului, construit si imbunatatit intr-o forma machiavellica de insusi individul care, fara cunostinta sa, ii cladisem un cult al personalitatii bazat, insa, pe principii logice si verificate anterior intr-o studiere minutioasa si inedita, pentru a face fata acestui eveniment. In acest caz, singura acuza adusa altcuiva, in afara persoanei mele, reprezinta faptul ca nu a fost atat de perceptiva in a „vizionariza” , incat sa remarce, la o simpla analiza matura a situatiei ca, rezultatele, cautate undeva in viitor, aduc beneficii enorme de ambele parti. Spun beneficii fara a ma feresc de acest cuvant, deoarece a fost necesar sa mi se aduca la cunostinta  ca ele, beneficiile, sunt scopul urmarit in viata ei si nici pe departe pozitivismul, luat ca forma generala de exprimare a sentimentelor si scopurilor comune ce leaga doi oameni.

                Nu am incercat decat o singura data in viata sa fiu erou (si atunci riscandu-mi pretioasa liberate), acest lucru fiindu-mi de ajuns, deci, nici acum nu ma folosesc de imprejurari sau false altruisme pentru a eclipsa scopul acestor cuvinte. Nu fac bilanturi, nici macar analize asupra nerecunostintei cu care am fost servit ca multumire la renuntarile mele pentru ca nu mi s-a cerut acest lucru, insa, aici ia nastere intrebarea: nu avea nevoie din partea mea de altruism, prin care, de altfel, imi demonstram dragostea ce o construisem cu atata respect, sau ii lipsea din vocabular acest cuvant si a fost placut surprinsa sa constientizeze pe parcurs  ce reprezinta aceasta stare, dar absolut ofuscata cand a trebuit sa raspunda cu aceleasi caracteristici? In ambele cazuri raspunsurile sunt sigur ca ma dezavantajeaza si este peste puterea mea de intelegere cum am putut sa persist in prostie, acordand increderea mea pe care, beneficiarii ei, se pot numara pe degetele de la o mana?!

                Mi s-a permis totusi  „luxul”  de a-mi face cunoscut faptul ca, nu mai sunt compatibil cu anumite cerinte, mai degraba subiective decat obiective si am fost acuzat – tot eu-  de individualism si idealism. Este chiar ilar sa constat o oarecare inteligenta cand acest lucru se contrazice flagrant cu ideile preconcepute. Pacat ca nu se poate corela , in cazul dat, inteligenta masurata in coeficienti, cu aspectul exterior .

                Intotdeauna a existat o incompatibiltate de ordin raportativ intre frumusete si inteligenta. Nu-ti spun ceva nou, dar este aproape total valabil verificat in nuantarile ce se impun , in general,  ca nu poti particulariza o concluzie dupa un singur subiect. Acest lucru nu  insemana, insa,  ca nu poti face exceptii de la regula , fie ea chiar si relativa.

                Nu jignesc cu absolut nimic cand afirm aceste lucruri, ba chiar pana si tu stii ca esti limitata in anumite privinte , ci mai degraba iti particularizez (lucru pe care nu mi-l poate interzice nimeni) caracteristicele definitorii naturii tale.

                Repet spunandu-ti ca, nu incerc sa impresionez cu  „realismul”  (?!)  meu si nu improvizez cu nimc, vreau doar sa repar imaginea (cu toate ca nu simt prea mult nevoia)  pe care mi-am facut-o iubind. E mare lucru sa fii sincera, sau mai bine spus obiectiva si impartiala cu tine si sa analizezi, pe cat de mult posibil, situatia in care un om te iubeste, cum trebuie sa-i raspunzi la sentimente. Legatura se face intre inimi, nicidecum intre personalitati sau false realisme; intr-o incercare nereusita de a-i demonstra celuilalt de cata maturitate dispui in acel moment al vietii. Dupa cate m-ai lasat sa inteleg, aceasta punte nu o vei trece niciodata. Nu ca ai fi atat de meschina, cu toate ca e o idee, ci egoismul acela de care vorbeam, nu te lasa;  simtul proprietatii la tine are cel putin o manifestare ciudata, in sensul ca ti se pare ca odata ce iubesti esti nevoita sa cedezi celuilalt o parte din tine pe care oricum nu o poti folosi decat dubland energia, insa, preferi sa o faci artificial, cauzand astfe X motive de dedublare a personalitatii.

                N-am crezut vreodata ca voi ajunge sa-ti reprosez aceste cuvinte, am considerat ca defectele sunt normalitati si fac parte integranta din viata fiecarui om, iar eu  m-am gasit sa ma indragostesc tocmai de omul care detine cele mai multe hibe acolo unde ma doare pe mine cel mai mult. Sincer sa fiu, prea putin m-au interesat golurile de alta natura, privite ca defecte ce ar putea ataca integritatea mea morala – mea culpa-  si probabil de aici au pornit acuzele cu privire la nepasare, insa, n-am avut de cine sa ma fac inteles ca tocmai ignorand acele lipsuri, umpleam goluri pe care tu nu sperai sa le mai cicatrizezi.

                Cu toata nepasarea fata de situatie, acum, am totusi o problema care ma framanta. Nici macar nu o pot defini atat de coerent incat sa surprinda toate detaliile care se ramifica de aici. Sper sa nu ma insel, iar daca nu o fac, este pur si simplu nesemnificativ pentru mine in a schimba cu ceva credibilitatea pe care ai reusit sa o imprastii cu doar cateva vorbe. Inainte de a pune intrebarea catre nimeni,  tin sa stii ca certitudinea convingerilor mele este bine inradacinata, iar parerile ce izvorasc de aici, nu cred ca ti-ar placea sa le citesti. Oricum, daca tot veni vorba, probabil ca simteam si acum acelasi lucru pentru tine daca nu...................... ..............................................................................................................................................................

Asta a pus capac la toate , de fapt ti-ai aratat singura de ce esti in stare ( si nu mai intervin aici cu amanunte ce tin de intimitate sau sentimente)  Subiectivismul din tine, ambalat foarte fragil, a reusit sa atarne balanta. Sper, din motive pur amicale, sa-ti fi dat seama de greseala. ..................................................................

............................................................................................................................................................

Probabil ca am intrecut masura , dar asta numai in cuvinte, fapta ramane acolo, ca o pata pe o camasa alba .................................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Oricum, involuntar, m-ai ajutat in a te dispretui.   

MATEMATICA

E timpul pentru vorbe - MATEMATICA

            Asa cum spuneam, printre altele, suntem si MATEMATICA pentru ca ne calculam timpul. Nu ma refer la ceasul din perete sau la cel pe care, cu atata eleganta sau „chiciosenie”, il purtam la mana, ci, la calculul timpului pana la sfarsit. Totul din jurul nostru are un inceput si un sfarsit. Daca nu ar fi aceste doua necunoscute in ecuatie, nu am mai avea nevoie de timp. Ne nastem la ora cutare, respiram dupa X secunde, facem un an de viata dupa o rotatie completa a pamantului in jurul soarelui sau mai exact dupa 365 de zile, X minute si Y secunde. Daca nu ar fi „timpul” am spune doar:  „ m-am nascut”  sau „traiesc” , fara sa ma gandesc ca odata ce exist, trebuie sa-mi calculez atatia si atatia timpi. Ma jos aveti o explicatie a imperfectiunii in calculul timpului asa cum il percepem noi.[¹][²]

            Eu cred ca, mai degraba, ocupam un spatiu decat un timp.Spatiul il poti masura, dar si aici nu ai un punct de reper general valabil, insa, cu siguranta inlocuiesti un „gol” , disloci ceva care unde se duce? Se comprima? Pana la ce moment? Dupa cum vedeti, niciuna din intrebarile de mai sus nu s-a raportat la timp sau la o unitate de masura si credeti-ma ca mai puteam formula inca vreo cateva zeci de intrebari pe tema asta.

            Dar sa revenim la MATEMATICA.

-          L.E.J. Brower spunea  : „ Matematica este, nici mai mult, nici mai putin, decat partea exacta a gandirii noastre”   Noi suntem imperfecti prin definitie, suntem creati subiectiv; traim si gandim in promiscuitatea acestui  subiectivism

-          Jeremy Gray spunea: „ Matematica nu este doar o culegere de fapte sau rezultate; este de asemenea un set de proceduri pentru izolarea problemelor sau pentru rezolvarea lor, un set de prezumtii si deductii admisibile, un mod de gandire despre lucruri”   

-          Gheorghe Titeica spunea: „ Matematica este un mod de exprimare a legilor naturale, este cel mai simplu si mai potrivit chip de a infatisa o lege generala sau curgerea unui fenomen, este cea mai perfecta limba in care se poate povesti un fenomen natural „ 

      Departe de mine gandul de a contrazice pana si un singur cuvant din ceea ce au spus acesti mari oameni, dar daca, á priori, intersectezi cele trei definitii (exemplele sunt nenumarate), vei observa ca , partea exacta a gandirii noastre, prezumtiile deductibile si admisibile, o lege naturala, sunt perfect in antiteza, de acea, pentru mine, timpul a devenit doar un subiect si nu un obiect. L-am oprit acum vreo 13 ani si spre placuta mea surpriza, am avut numai beneficii. Pentru mine , cel putin la nivel perceptiv, nu exita „nu am timp”, „nu pot in termenul asta”, „e prea tarziu pentru acest lucru” etc, de aceea, fara a avea pretentia de sfatuitor, va sugerez macar sa incercati. Si ca sa termin mai repede decat mi-as fi dorit si cu mai putine cuvinte decat s-ar fi cerut despre acest subiect, va spun ca „ rabdarea este o virtute”.

[¹] În prezent, datorită preciziei ridicate cu care se poate măsura timpul (cu ajutorul ceasurilor atomice), se poate pune în evidență variația duratei zilei solare medii. Ca urmare, ziua solară medie nu mai poate fi utilizată ca unitate de măsură. Ca urmare, ziua ca unitate de măsură pentru timp este definită ca 86400 secunde, cu definiția secundei pe baza proprietăților atomului de cesiu.

Din cauză că mișcarea de rotațe a Terrei se încetinește gradat, zilele se prelungesc. Acesta este motivul pentru care periodic se introduce câte o secundă suplimentară. Prima secundă suplimentară a fost introdusă la data de 30 iunie 1962, iar cea mai recentă a fost inclusă pe 31 decembrie 2008. Următoarea va fi introdusă la 30 iunie 2012.

[²]Incepand cu anul 1967, o secunda este definita ca fiind durata a "9.192.631.770 de tranzitii energetice ale atomului de cesium", scrie Scientific American.

Pentru a mentine o concordanta intre timpul atomic si cel astronomic, ocazional se aduga asa numitele "secunde in plus". Astfel, nu toate minutele au 60 de secunde. De opt ori intr-un deceniu, un minut are de fapt 61 de secunde.

Introducere in MATEMATICA, FIZICA, CHIMIE, FILOSOFIE

                M-am săturat să pierd cuvintele, să le gândesc și să le arunc în eter ca și cum nu ar conta. Unele au fost atât de frumoase, încat mi s-au întipărit în memorie ca o amintire trăita, ca o femeie care m-a iubit, altele l-am încuiat pentru că nu mi-au plăcut, dar nu le-am aruncat pentru că au fost ale mele și merit să le „vad” doar pentru simplul fapt că le-am gândit....de altele îmi este rușine.

                Cochetez de mult cu ideea de a scrie, nu am mai facut-o de 15 ani, nu am avut o motivație, ceva suficient și necesar să mă țină câteva minute în fața tastaturii fără să conștientizez prezentul. Da, doar așa pot scrie: rupându-mă de realitate, plutind deasupra mea și conectându-mă  la suflet.

                De ce MATEMATICĂ, FIZICĂ, CHIMIE, FILOSOFIE?  , pentru că asta sunt(em)

-         -  Matematică : ne calculam timpul

-          - Fizică: ne supunem ei

-         -  Chimie: murim

-        -  Filosofie: le putem contrazice pe celelalte trei

                 Trăiesc într-un echilibru specific, probabil, doar vârstei și experienței, dar ce aș fi fără el? Și uite așa m-am hotărât să nu-mi mai pierd cuvintele.