DESPRE patinaj

       Am  facut 8 ani de patinaj de performanta!

       Nici nu puteam incepe altfel.

       Din pacate am schimbat lamele pe role. Nu mai este aceeasi senzatie, nu mai aluneci, nu mai sfidezi gravitatia, nu mai primesti aplauze, nu mai  „dansezi”  fara muzica.

        Patinajul este ca o arta, ca un partener/a cu care vibrezi....gheata face parte din viziunea ta, peisajul se schimba cu alta viteza decat esti obisnuit, adrenalina, senzatii orgasmice; nu tu stapanesti miscarile ci ea, gheata, te sustine si te lasa sa o „mangai”.

        Albul translucid iti confera senzatia de curat, atat de curat incat, atunci cand cadeam, la antrenamente, ma uitam in urma mea parca sperand sa nu fi stricat ceva din frumusetea aceea plana. Imi dau seama acum, dupa atatia ani, cat de mult iubesc patinajul. L-am indragit si am blestemat antrenamentele grele, l-am privit si mi-am dorit sa vina vara, l-am consumat si l-am inceput in fiecare iarna, l-am iubit si l-am urat in aceeasi masura pentru ca era ca un drog.

        Din nou, dupa ani, inteleg un lucru : nu aplauzele, diplomele sau medaliile m-au facut sa-l iubesc, ci senzatia de alunecare care se apropie de cea de decolare cu un avion. Vitezele pe care le dezvolti sunt aprope supraomenesti, miscarile sunt pe departe mai complexe decat ale unui dansator profesionist, reactiile asemanatoare cu ale unui atlet de performanta si  simturile se apropie de performanta unui maseur orb.

         Imi aduc aminte cum puteam desena   „cubic”   forme geometrice pe gheata, ne intreceam in a face  „opere de arta”.  Practic , alunecand, sfidezi ceea ce natura te-a limitat, este ca o depasire a conditiei bipede.

         Mi-e dor sa patinez.