DESPRE (im)perfectiunea femeilor si cum se face ca toate sunt frumoase? (partea I-II)

          Stiu cativa prieteni care mi-ar contrazice titlul. Am sa incerc, nu sa-i fac pe ei sa vada femeile cu alti ochi, ci sa etalez cateva din perceptiile mele , uneori chiar si subiective, recunosc, despre femei, in general, fara a particulariza, dar dand exemple care sa-mi sustina ideile (sau teoriile la un moment dat).

          Nu vreau sa par vreun expert in materie, nici nu scriu un studiu memorabil sau si mai rau, general valabil, doar expun cateva intamplari, mai mult sau mai putin placute ,despre situatii care m-au facut sa trag concuzii personale, cei drept, dupa multi ani.

          N-am sa impart femeile in categorii, ar fi o insulta impardonabila, dar, cu toate astea, ele se diferentiaza pana la un punct, iar daca reusesti sa treci dincolo de perceptiile senzoriale sau peste anumite prejudecati, vei observa si nu o spun numai pentru barbati, ca ele, femeile, apartin aceluiasi principiu de functionare, dar despre asta voi vorbi in alta postare.

          Daca nu va veti regasi in niciuna dintre descrieri, se datoreaza faptului ca nu v-am cunoscut si nu ati facut parte din realitatea si imaginatia mea. De asemenea, daca pe parcursul acestui fragment voi jigni pe vreuna dintre voi, nu o fac intentionat si va las sa-mi spuneti daca ma insel sau nu dupa ce veti lectura in intregime.

          Nu am sa punctez in timp intamplarile si nu am sa dau nume, nici macar nu voi descrie in ordine cronologica anumite situatii; asta face din articol (?!) sa se vrea doar o expunere personala a perceptiilor subiective si nicidecum caracteristici definitorii ale anumitor femei. Pana la urma suntem intr-o continua schimbare.

DESPRE imperfectiune  (partea I)

          Niciodata nu am apreciat marimea ca fiind suficienta - asa m-am autoeducat-, dar nici nu pot afirma ca fara suficiente marimi, ansamblul de factori care definesc o femeie, ar putea ajunge in a aprecia ansamblul in sine,- asa am invatat. Am cautat sa nu fiu analitic nici macar prin comparatie, nu mai spun ca ma puteam lua pe mine drept reper, dar atunci as fi fost pus in situatia ingrata de a nu mai percepe realitatea sociala.

          Voi numi M, una dintre femeile care nu este nici pe departe perfecta, cu toate ca se crede a fi (nu este neaparat un lucru rau). Dar sa vedem de unde vine aceasta autoapreciere:

• este performanta in meseria pe care o desfasoara, atat de performanta incat a ajuns in varful piramidei lui Maslow. Teoretic nu ar mai avea nevoie de nimic, insa asta ar insemna sa nu mai ai niciun scop. Daca extrapolez, este nevoita sa o ia de la capat sau in ipoteza ca se simte autosuficienta, ratiunea insasi devine partizanul evolutiei si asta, pentru mine, sper ca sunt in asentimentul vostru, reprezinta antiteza cauzalitatii unui scop. Mai pe larg, pasii pe care i-a facut, s-au terminat. A ajuns acolo unde a vrut, prin munca si antrenament, dar facand abstractie de propriile-i nevoi si de ce nu, valori. Conceptul de intentie, dupa cum am inceput aceasta descriere, nu este suficient, e ca si cum ai scrie rezultatul unei probleme matematice fara sa treci prin formule si calcule. Daca in teorie scopul in sine ne-ar face perfecti, nici atunci nu as fi de acord cu atingerea perfectiunii in acest mod, deoarece experienta infinita pe care o pastrezi din trairile interioare pe tot parcursul evolutiei, reprezinta scopul, din pacate, neasumat de majoritatea sau , in cazuri mai grave, ignorat . Incercarea artificiala de a (re)trai stari pierdute, face din ea o imagine adolescentina cu reale valente in acest sens. Nu este rau nici de data asta, poate cu totii ne-am dori sa (re)traim copilaria, dar nu trecem pragul patologic.
• Este cel putin ciudat, daca nu chiar neadevarat, sa afirm ca un scop te face imperfect, insa, un scop care-ti ocupa o viata intreaga poate deveni un factor determinant in a esua pe alte planuri, deci, scopul in sine, ca imagine sublima a perfectiunii, poate deveni foarte usor autodistructiv. E posibil sa exagerez, dar numai in propozitie, lucrurile se intampla si devin din ce in ce mai nesatisfacatoare. Nu este vorba de acel „perfectionism” pe care ar trebui sa-l avem cu totii, ci mai degraba de obsesii.

           E este o femeie care pare perfecta. Isi doreste sa fie asa, ii place sa fie perceputa ca fiind de neegalat si intangibila emotional. De ce?

• Confortul psihic pe care ti-l da statutul social e ca un drog, daca nu-l mai ai intri in sevraj ; asa ca il cauti cu orice pret, revii de fiecare data la „dealerul” tau si-i ceri inca o priza. Pierderea identitatii personale pentru a expune o imagine, chiar daca e imbracata frumos, nu are pentru mine niciun rationament logic.Orice satisfatie personala se pierde sub imperiul eclectismului. Manifestarile identitatii sunt doar copii plagiate, dar, cu toatea astea, pentru necunoscatori si cu un bun antrenament, poti parea perfect.

• Pentru mine, aceasta este intruchiparea imperfectiunii, o maimutarire a caracterului ; orice manifestare personala ar trebui sa aiba o finalitate obiectiva, in rezonanta daca vreti , cu identitatea spirituala. Nu putem pretinde ca judecata fiecaruia sa fie in asentiment cu a noastra, dar in momentul cand poti fi formator de opinie in grupul tau (limitat din fericire) devine de-a dreptul plaga si atragi asupra ta ceea ce imiti ca esti. Nu blamez nici „dealerul de identitati” pentru ca nu este o infractiune, nici macar morala, cel slab se supune celui care se impune, dar dovezile autodistrugatoare se pot vedea chiar pana si in „sanatatea medicala si spirituala” a ei. Daca intri in jocul de-a superiorul pana si prietenii iti par inferiori, totul in jurul tau denota amatorism si superficial; traiesti intr-un spatiu din ce in ce mai ingust care te va sugruma .

          T este exact contrariul celor doua exemple. Isi traieste momentele la superlativ, are pusee de personalitate vs. supunere si debordeaza de voie buna. Nu o intereseaza nimic din ceea ce ar trebui sa fie perfect. La o prima sinteza as spune ca e formula castigatoare, insa:

• „Scoala vietii” nu te face neaparat perfect, poti eventual sa fii subiectul speciei care se adapteaza, insa nu cred ca vom apuca sa traim apocalipsa ca sa ne ajute acest lucru. “Perfectiunea strazii” are, de asemena, un areal limitat, dincolo de el esti ca un iepure intre lupi. Alegerea cred ca se face datorita unor factori mai mult sau mai putin obiectivi. Inteligenta sau instinctul de supravietuire ne face sa alegem? Oricum , raspunsul nu ne ajuta decat inaintea alegerii, asa ca este tardiv. Totusi, daca nu putem fi responsabili intru totul de a alege intre impuls si cerebral, unde ne situam?
• Cultivarea unei doctrine autosuficiente, denota mai degraba superficialitate decat inteligenta sclipitoare, dar nebunii nu stiu ca sunt nebuni, nu? De aceea , daca limitarea perceptiei nu se raporteaza, in cazul dat, la cunoastere, calitatea simturilor este grav afectata- stoparea voita a evolutiei nu poate poseda niciun argument . De aceea afirm ca, pentru a demonstra realitatea perceptiilor noastre e nevoie de intuitie si nici pe departe de ratiune, fie ea si suburbana. E totusi uimitor cum de la un caz la altul scopurile, caci despre ele este vorba, se intrepatrund si se pun in contradictie in acelasi timp, devenind chiar caracteristici definitorii
• La fel de bine poate fi vorba de un bagaj genetic insuficient sau cultivat gresit, totusi nici comparatia asta nu poate fi invocata ca argument, deci, deosebirea o face o particularitate a intelectului. Cu alte cuvinte, alegi sa fii mediocru.

          Z ar putea fi foarte usor studiu de caz. Reprezinta toate sentimentele contradictorii la un loc. Starile pot accede spiritual si material in acelasi timp si cu aceeasi intensitate, totusi:

• Lipsa alegerilor facute la timp si teama interioara de a nu fi perceput corect, se poate confunda cu perfiditatea, dar este cu mult mai mult de atat.
• Expunerea publica a propriilor capacitati intelectuale si culturale o fac doar snobii sau mediocrii, asta daca nu cumva esti autor sau doctor. De punctat aici este faptul ca atragi si reusesti cu brio, oamenii de valoare. Ati spune ca avem nevoie de astfel de prieteni. Da, dar comportamentul de mai sus ii atrage doar pentru ca sunt curiosi sa vada expusa ilaritatea pana la hidosenie. Cu un astfel de comportament nu vei reusi niciodata sa atragi sinceritate din partea celorlati pentru ca ei, la randul lor, simt slabiciunea si prefacatoria studiata pana la cel mai mic amanunt.
• Scopul, in acest caz, denota mai degraba o hrana zilnica, o limitare a potentialelor valori viitoare si alegerile despre care vorbeam mai sus, sunt facute tarziu. Nu mai poti iesi din ele, te complaci, devin suficiente si te plafonezi atat de rau incat iti uiti originea intelectuala.
• Moralitatea, odata ce ai patat-o, chiar daca in interior te-ai curatat, va fi o povara greu de dus si de aici nevoia continua de expunere -exchibitionism moral.

          L este cea mai aproape de a fi perfecta. Este o imagine construita de cei din jurul ei. De fapt asta ne dorim sa vedem, nu? Frumusete, inteligenta, spiritualitate, intr-un cuvant, perfectiune.

• Este una dintre persoanele norocoase, in sensul ca simte instinctual ce dorim sa vedem. E ca atunci cand magicianul iti indreapta atentia catre ce doreste el sa vezi.
• Ne construim modele si le promovam fara sa constientizam trauma pe care o producem subiectului. Liberul arbitru dispare, privitul in continuu in oglinda ii arata doar reflexia fizica, distorsionand imaginea interioara. Perfectiunea pe care o cauta zi de zi ajunge sa aiba repercursiuni devenind introvertita, egoista, cinica si mutilata sentimental. Cauta la randul ei tipare pentru ca a fost catalogata tot timpul la superlativ.
• Cauzalitatea in acest caz se diluaza si devine efect in sine, tocmai pentru faptul ca ne place sa fim adulati chiar daca la un moment dat acest lucru are ecouri negative. Ajungem sa constientizam greseala si cu toate astea gresim la randul nostru catalogand ca slabiciune orice compliment sincer. In cazul contrar, cand suntem criticati, pe drept sau nu, soclul se clatina si in loc sa gasim un punct de sprijin ramanem suspendati in incertitudine cautand vina celorlalti pentru ca noi am invatat ca suntem perfecti, nu?
• Intruziunea perfectiunii facuta de societate si adoptata ca fiind o normalitate, duce deseori la comportamente contradictorii si tulburari de personalitate. Ne indreptam atentia catre noi si devenim egoisti si nemultumiti. Parintii gresesc deseori in educatia copiilor spunandu-le ca ei sunt cei mai buni si cei mai frumosi. Copiii trebuie sa accepte ca fac parte integranta din constiinta colectiva si ca trebuie sa participe la dezvoltarea ei, nu ca sunt deasupra majoritatii.
• Este evident faptul ca, cele trei elemente fundamentale care ne definesc ca oameni : cunoasterea, placerea-neplacerea si dorinta devin insuficiente atunci cand cauti perfectiunea si insusi acest fapt te face imperfect. Concluzionand, drumul acesta este gresit in sine, pierdem unitatile de masura si ne formam unele proprii in directa concordana cu tiparele pe care le dorim.

          D este imaginea nealterata a ceea ce ar trebui sa fie fiecare femeie.

          B este exemplul imperfectiunii sub toate aspectele sale pana la cele mai mici detalii. Este o autoeducare in imperfect.

• Cand cunosti o astfel de persoana, la inceput o admiri crezand ca are un rationament deductiv, apanajul oamenilor inteligenti , insa, cand factorii care alcatuiesc rationamentul se intersecteaza cu presupunerile nefondate , frustrari datorate fricii de a pierde controlul, dorinta de dominare etc, atunci se duce dracu` toata logica.
• Ca sa ai acel rationament predictiv despre care vorbeam , trebuie sa gandesti silogistic, asa fac geniile, dar cand amesteci judecatile intre ele, formate exclusiv doar pe presupuneri, devii autodistructiv si in incapacitatea si incoerenta gandirii, aduci dupa tine toate sentimetele negative pe care le cunoastem si mai mult decat atat, nasti unele noi. Vibrezi atat de jos incat simpla ta prezenta produce rau.
• Totusi este cunoscut faptul ca suntem atrasi de negativ, alta latura a echilibrului cu care am fost inzestrati – (yin-yang) - si de aceea o astfel de persoana poate parea foarte usor ca fiind integra. Vedem in ea partile noastre negative si suntem atrasi ca un magnet, dorim sa descoperim si mai mult rau in speranta ca vom putea sa nu facem astfel de greseli prin comparatie si o privim cu admiratie intrebandu-ne cum e posibil sa-ti etalezi demonii cu atata usurinta intr-o societate bazata aproape exclusiv pe credinta? Inconstient, daca rezonam cu o astfel de persoana, ajungem sa ii semanam.
• Presupunerile nefondate se nasc odata cu teama de a nu fi abuzat. Orizonturile ti se inchid si te hranesti doar cu negativ. Toate gandurile tale denota negativism si vezi in jurul tau doar falsitate. As obosi intr-o singura zi sa fiu asa, n-as putea dormi, nu m-as putea detasa. Presupun ca iti trebuie o energie imensa sa stai tot timpul alert.
• Ma abtin sa pun un diagnostic in acest caz cu toate ca sunt tentat dar, daca am putea face asta fara sa fie interpretat ca idoneism, as spune ca are nevoie de ajutor de specialitate.

          C este dualitatea intruchipata intr-o lupta continua cu ea insasi. Caracteristica definitorie ar fi , ca sa folosesc o metafora, “levitatia in vid” - o faci oricum, dar ea poate deduce teoreme din asta.

• Nestatornicia te face sa-ti piezi echilibrul interior. Idealismul finalitatii si nu al cauzalitatii este sursa greselii. Intr-o calatorie nu punctul terminus este scopul, ci calatoria in sine, din ea inveti si reglezi comportamente, nu din rezultat; e ca si cum ai admira un tablou pentru rama care-l incercuieste si nu pentru valoarea sa artistica.
• C nu poate fi atribuita ca fiind superficiala, pentru ca nu este, insa, cu toate astea, dualitatea rezutata din cautarea finalitatii, face ca drumurile parcurse sa se termine inaite de final sau sa ocoleasca la nesfarsit, pierzandu-se in amanunte care devin scopuri. In acest caz, scopurile nici nu reprezinta o tinta, sunt confundate cu idealisme si refuzate a fi incluse intr-o gandire logica. Recunoste si stie instinctiv ca “alearga” dupa himere si accepta ca legatura finala intre ea si finalitate nu se va face niciodata.
• Deosebirea dintre ea si celelalte, pentru ca este un caz cu numeroase particularitati, rezida in faptul ca, logica care ne face rationali nu se raporteaza la intelect si calcule, ci doar la experiente reflexive, luate ca rationamente logice odata ce s-au intamplat. Simt nevoia sa dau un exemplu pentru a ma face mai bine inteles : e ca atunci cand iti accepti karma doar pentru ca lucrurile s-au intamplat si consideri ca odata produse nu mai poti interveni in finalitatea lor. Gresit.
• Al doilea impediment este ca-ti refuzi lucruri si stari pentru care nu ai termen de comparatie. Nu gasesti un exemplu care sa-ti arate finalitatea si consideri ca este intangibil sau si mai rau, nesanatos. Ce este insa de punctat si amuzant totodata, este faptul ca priveste cu admiratie scopurile altcuiva care nu se regasesc in finalitatea sa, le incearca impulsiv pe toate doar pentru a le putea nega dupa aceea.

DESPRE perfectiune  (partea a II-a)

         Perfectiunea unei  femei, in conceptia mea, este atunci cand natura a inzestrat acea persoana cu cateva perticularitati care ies in evidenta , insa, in profunzime, daca te apuci si cauti, vei gasi perfectiunea mult mai bine conturata si uneori neexploatata. Nu exista femeie , sau cel putin din ce am cunoscut eu in intimitate, sa nu aiba cateva trasaturi perfecte. 

       Gusturile mele s-au schimbat de cateva ori, nu datorita varstei sau experientei, ci, datorita femeilor pe care le-am cunoscut. Daca vei cauta tipare, atunci cu siguranta vei fi vesnic nemultumit;  daca vei face comparatii, o sa fii intr-o continua cautare si daca vei cauta defecte, esti privat de a vedea frumusetea.  Asa ca nu am incercat sa  „construiesc”   nimic, am luat aceste „perfectiuni”  ca pe un dar si m-am bucurat de ele;  iar pe unele le-am facut modele de urmat.

 M are o perfectiune a caracterului si asta face ca defectele sa fie surclasate de cele mai multe ori si aproape in toate ipostazele. Un caracter puternic face dintr-o femeie sa fie dorita.  Numai un barbat slab vede caracterul puternic al unei femei ca pe o amenintare .

-          M este unica din acest punct de vedere, nu am intalnit nicio femeie pana acum care sa aiba o asemnea abnegatie in a-si atinge scopurile. Cand personalitatea se intrepatrunde cu dorintele, atunci totul devine usor si la vedere. O astfel de persoana este facuta sa o urmezi, sa ii accepti dorintele ca facand parte din ale tale si nu in ultimul rand o sprijini.

-          Acest gen isi dezvolta simtul artistic ca pe o necesitate fiziologica si nu are prejudecati.  Nu face nimic in plus din ceea nu are nevoie si nu judeca exteriorul.  Conversatiile cu ea pot deveni adevarate incercari de cultura generala si cunostinte avansate din aproape orice domeniu.

 E are o perfectiune a elegantei vestimentare si o capacitate extraordinara de a te face sa te simti linistit. Este femeia langa care poti sta fara nicio grija. Este un cumul de comunicare matura amestecat cu puritatea jocurilor unui copil.

-          Lejeritatea cu care face din aproape orice un joc, devine aproape puerila cu toate ca varsta este departe de a fi adolescentina. Aceasta caracteristica face din ea o persoana atat de placuta incat nu te plictisesti chiar daca nu ai nimic de spus.

-          Eleganta cu care se poarta este una naturala, adica este acel gen de om care poate purta  o haina de blana pe statidon sau un trening la o petrecere fara sa para deplasata. Putine sunt persoanele care pot emana in jurul lor acesta naturalete si asta face din aproape orice prezenta a ei o adevarata incantare vizuala.

T este perfectiune pura a naivitatii. Acestu lucru nefiind nici pe departe un handicap ci, mai degraba,  dorinta  fiecarui barbat de a avea o  „virgina a personalitatii”. Apropierea de o astfel de femeie este aproape incestuasa.

-          Daca esti cel caruia ii place sa controleze relatia, atunci ea este femeia ideala. Nu, nu este nici pe departe umila sau usor contolabila, insa, fiind aproape „virgina emotional”  poti construi pe o baza buna. Acest lucru este dorit de majoritatea barbatilor si face din T acea femeie careia ii spui pe nerasuflate : „Vrei sa te muti cu mine?”

-          Mi-ar placea sa pot semana unei astfel de femei si sa fac totul aproape instinctual, fara sa ma gandesc la consecinte sau fara sa calculez avantajele vs. pagube. Ideea este ca traiul este unul  care curge intr-un singur sens;  eu, daca as incerca sa fac asta, probabil as avea mustrari de constiinta, as pune in aceeasi balanta  „matematica cu filosofia”  si nu as fi in stare sa fac o diferenta logica intre instinct si calcul. Poate ca tocmai asta ar fi formula perfectiunii. J

Z este un univers de perfectiuni ! Este femeia care te intelege inainte sa deschizi gura, este omul care te poate ridica si cobori in acelasi timp doar cu o fraza, este cameleonul intelectului si artistul desavarsit.

-          Inteligenta ei este sau poate deveni,  hrana spirituala pentru oricine. Nu m-am plictisit niciun moment langa ea si am petrecut cativa ani impreuna. E ca un vulcan de stari contradictorii, e gluma si seriozitate, inteligenta si naivitate , senzualitate si masculinitate,  arta si chici, dar aceste lucruri si multe altele, fac din ea dorinta pervarsa a oricui.

-          Spiritul independent este o alta trasatura fundamentala a femeilor puternice. Lejeritatea cu care ia decizii capitale este admirabila si se impleteste de multe ori cu  inconstienta, insa, chiar daca greseste,  situatiile care apar sunt intoarse in favoarea altor etape decizitionale.

L este perfectiunea unei statui a lui Michelangelo Bunarroti. Este suficient sa o privesti si-ti poti inchipui orice descriere perfecta iti doresti;  este lumina acolo unde se gaseste intunericul si este perpetuum mobile al unei relatii.

-          Nu gasesc suficiente superlative sa descriu aspectul exterior, asa ca ma abtin.

-          Cuantumul care alcatuieste  acest gen de femeie devine neinteresant rupt din context, insa, luat strict ca suma de factori care alcatuiesc un ideal feminin, devine de-a dreptul suficient.

-          Neacceptand aprope nicio influenta din exerior , de nicio natura, devii nealterabil, iti duci perfectiunea la superlativ si iti traiesti propria puritate sentimentala si spirituala.

D reprezinta perfectiunea intelepciunii feminine.

B are un loc aparte , este Seherezada noptilor mele si o pleiada de sinonime cu dorintele carnale duse la extrem.

-          Inteligenta  „asezonata”  cu actiunea au intotdeauna succes. B este exemplul pisicii care cade intotdeuna in picioare, indiferent de situatie. Spuneam la inceput ca, fiecare femeie pe care am cunoscut-o in intimitate, are o particularitate care iese in evidenta...asadar, inteligenta face din ea suma tuturor particularitatilor celorlalte femei descrise , la un loc.

-          Autocunoasterea este cealalta latura remarcabila a ei. A ajuns sa cunoasca oamenii din jurul sau doar pentru ca s-a cunoscut pe sine mai intai. A ajuns atat de adanc in a se cunoaste, incat imi spunea ca ii este rusine de  gandurile sale.

C  devine perfecta doar prin autodepasire. Mi-a placut pentru ca imi seamana. Este descrierea autodidactului avid de a face pasi numai inainte.

-          Concomitent cu autodepasirea vine si aprecierea sau cel putin asa procedez eu cu mine si prin asta devenim optimisti.  Nu stiu daca o face instinctiv, calculat sau invatat, insa , cu siguranta aduce un plus imens la atitudine.

-          Curaj !  asa mai poate fi descrisa.  Cand vine vorba de noi, deciziile se iau cel mai greu,  fara o lejeritate subiectiva si cu toate astea, C, are curajul de a incepe de fiecare data din acelasi punct, acelasi lucru.

DESPRE perfectiune (partea a II-a)

DESPRE frumusete (partea a III-a)