Mă tot țin de ceva vreme să scriu despre aceste trei lucruri asociate într-un context subiectiv, dar am preferat să treacă un timp ca să văd mai limpede momentul și locul în care m-am poziționat.-”Vreau să beau vin de sete!” ( să nu mă conformez principiilor), e ca și cum m-aș nega pe mine dacă nu aș face-o, nu ca un alcoolic fac referire, nu mi-a fost niciodată un bun prieten alcoolul, ci ca o plăcere gastronomică... La fel de bine ” Vreau să iubesc doar miercurea” (nu este ideea mea, dar îmi place, am auzit-o într-o piesă de teatru amuzantă – ”Te iubesc, te iubesc”). Poate vi se pare fară sens și nefăcând parte din subiect fraza anterioară, însă, tocmai aici e cheia discuției : in jurul a ceea ce mi s-a întâmplat urmează să dezvolt postarea asta.
Da, vinul are directă legatură cu obișnuința și principiile nefuncționale la subiectul în cauză.Putea fi vorba despre limonadă, dar nu, el-vinul, trebuie băut conform unor principii sau mai exact a unor obișnuințe moștenite, ce-i drept, logice până la un punct. Dar de ce să nu beau vin dacă mi-e sete, sau, mai bine exprimat : ”- de ce te bagi tu pe placerea mea grobiană și mai ales, de ce mă cataloghezi ca fiind din altă lume decât a ta?” O lume despre care nu vrei să știi că există, dar în ea trăiești bine-merci. Aaaaaa, voiai ceva mai bun? Exista, desigur, potențial, voință și putință pentru asta. Este chiar de lăudat efortul cu care te-ai confruntat pâna ai ințeles că ceea ce ți se întâmplă nu este ceea ce ai visat...
Am citit intr-o carte că e bine să te iubești pe tine mai întai ca, ulterior să poți iubi pe cineva. Textul, „rupt din pagină” , pare simplu de înțeles ,dar greșit în substanță. Autorul se referea la respectul de sine, la acceptarea ego-ului tău, în niciun caz la narcisism. Dacă nu ai locuit la maturitate singur, dacă nu te-ai luptat cu tine ani la rând, dacă nu ți-ai raspuns la întrebările chinuitoare și obsesive de dimineață, atunci nu știi (și nici nu ai să înveți) ce înseamnă să ai o relație cu tine însuți /însăți.
Mi-a fost DAT să cunosc pe cineva care a dus această obsesie la extrem (altfel de ce aș scrie, nu?) și nu mi-a fost ușor deloc să ințeleg cum ”funcționează”, însă, aș fi preferat ca totul să se repete la infinit - fără să evolueze ; să trăiesc aceeași senzație mereu și mereu - fară să anticipez; să simt aceleași lucruri la nesfârșit - fără să postulez; să fiu surprins de fiecare dată - fară să am deja-vu-uri. Din păcate nimic din toate astea nu se întâmplă atunci când într-adevăr ți le dorești, ele vin când te aștepti mai puțin și parcă întotdeauna împotriva oricarei logici.
În utimii trei ani m-am tot lăudat ca mi s-au întâmplat doar lucruri bune fără să le cer sau să le doresc. Adevarat. În momentul în care mi-am dorit, s-a întâmplat exact pe dos : pui dorințe, viitor, anticipări și idei în cutia greșită și te mai și miri de ce nu le regăsești împachetate frumos în Pomul de Crăciun? Pur și simplu știi unde și cum greșesti, dar te încăpățânezi să faci exact invers decât logica firească a lucrurilor. Fricile au aici rolul lor: te acaparează, te conjură (în ambele sensuri) și te paralizează. Dacă nu le depășești, dacă nu ai o minimă doză de inconștiență în a-ți dori lucruri, atunci fricile devin atributul tău. Păcat.
La fel de bine, atunci când te-ai obișnuit să trăiești doar anticipând și închipuindu-ți viitorul, nimic din ceea ce ți se pare ieșit din tipar nu te va face să te simți confortabil, până la urmă alegem între mediocritate și/sau adrenalină. Eu unul nu am trăit niciodată așa, acest stil este unul care curge doar într-o singură direcție: cea a plafonării și frustrărilor. Nimic ieșit din comun până aici, însă, din momentul în care începi să găsești vină altcuiva decît ție și a acțiunilor tale, de atunci nu mai ești stăpânul propriilor tale sentimente, realitatea ți se pare distorsionată doar în conformitate și raportată la valorile tale. Greșit!
Cu foarte puține excepții, întotdeauna am făcut tot posibilul să mă adaptez într-o relație de orice natură, fie ea profesională, socială sau emoțională și m-am încăpățânat, de asemenea, să cred că e posibil să ating limitele înțelegerii, obișnuite sau nu, prin explicații logice. Din nou m-am lovit de fricile (care mie mi se par amuzante si exagerate) eventualelor eșecuri. Am evoluat ca specie doar datorită gandirii logice, anticiparii viitorului (aici am o teorie proprie cum că, atâta timp cât anticipam ce vom face in momentul viitor/următor, este de fapt o ”calatorie în timp”, o ”viziune”, o ”interpretare logică a idealului” ) prin exercițiul simțurilor și astfel suntem în masură să facem lucrurile să se întâmple fix cum vrem noi. Din păcate în tot acest proces intervin fricile emoționale, comoditatea obișnuinței și principiile nefuncționale cărora ne lăsăm pradă și devenim sclavi ale acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu