E timpul pentru vorbe - CHIMIE
Incep acest articol (?!) spunand ca eu nu cred
in deja cliseul : “Exista chimie intre
ei”. Schimbul de secretii o fi chimie, dar atat, mai departe, particularizat,
exista fel de fel de situatii, dar numai chimie nu : interes, egoism, afacere,
dragoste, ura,concubinaj, mariaj si ce dracu o mai fi, dar repet: numai chimie
nu e. In fine, depasesc momentul pentru ca nu vreau sa ma p… impotriva vantului.
…………………………………………………………………………………………………
As fi vrut sa ma nasc constient, cu toate
amintirile, cunostintele si trairile stramosilor mei care au participat, cu sau
fara voia lor, la AND-ul meu. Atunci da, nu mi-ar fi pasat ca mor.As fi dus mai
departe si as fi imbunatatit bagajele unor generatii.
Chimia ca stiinta, am invatat-o, atat cat o
cere scoala, din inertie. Nu mi-a placut in mod deosebit, dar nici nu mi-a
repugnat ca, de exemplu, trigonometria. Acum descopar la ea, ca la o carte
citita a doua oara, intelesuri pe care atunci le-as fi refuzat din start. O
folosesc in bucatarie mai mult decat mi-as fi inchipuit; tot ca procese chimice
folosesc gastronomia pentru a-mi imbunatati calitatile fizice si mentale, dar
mai mult decat orice, inteleg ca din cauza/datorita ei, murim. Nu e responsabila
pentru fiecare deces, ci mai degraba pentru fiecare ignorant care a ocolit-o.
Chimia este Raiul si Iadul la un loc (sa nu indrazniti sa ma acuzati de
blasfemie ca pot sustine afirmatia cu argumente o zi intreaga, fara sa ma repet).
Sunt tentat, chiar in acest moment, sa fac
omagii ei, insa nu pot face abstractie de faptul ca ea, chimia, este
responsabila de moartea mea- de ce bag in gura, de ce pun pe mine, de ce gaze
respir. Stiu, ati spune ca pot ocoli “otravurile” prelungindu-mi astfel viata,
dar revin la ce spuneam mai sus : pentru ce, daca toate invataturile mele se
duc odata cu mine si chimia mea?
La fel de tentat sunt sa o blamez, dar iarasi
nu pot sa uit mirosul unui parfum pe incheietura mainii unei femei sau gustul branzei frantuzesti asezonata cu
boabe de struguri langa un pahar cu vin .
Balanta se echilibraza oarecum si nu-mi ramane decat sa ma gandesc ca moartea mea va fi chimie.
Traim chimie, mancam chimie si murim chimic.
In conceptia mea, moartea este o altfel de chimie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu