FIZICĂ

E timpul pentru vorbe – FIZICĂ

                Continuu periplul prin Titlul acestui Secret Dezvaluit- blogul.

                In mod normal ar trebui sa scriu cand am inspiratie, azi o fac oarecum fortat, dar cautand prin lada cu idei care sta sa dea pe dinafara. Scriu la modul acesta doar pentru ca trebuie sa eliberez cuvintele. S-au adunat atat de multe incat nu mai pot face ordine in ele, sunt alandala, aruncate in constient si subconstient. Orice simț imi genereaza cuvinte, orice senzatie ma conduce catre ele. Exprimarea trairilor mele nu se mai face concomitent cu constientizarea lor, ci se separa si devin cuvinte-trairile. Cred ca am imbatranit; ritmul ideilor, desi a ramas acelasi, are alta conotatie, devine constient si separat de mine si voita mea.  

                Spuneam la inceput ca suntem si FIZICA pentru ca ne supunem ei.

 De cate ori nu am visat ca zbor, la propriu si dimineata, cu ochii inca inchisi, il injuram pe Newton ca si cum el era responsabil pentru gravitatatia care ma tine tintuit de pamant. De fapt chiar este de vina, daca nu mi-ar fi explicat  de ce nu pot zbura, probabil si acum speram ca, intr-o zi, voi putea da din maini ca o pasare. Visul meu nu poate deveni realitate aici pe pamant, va trebui sa astept sa  mor, probabil, ca sa ma bucur de privelistea si libertatea unui zbor.

                De asemenea, cand eram copil, voiam sa acaparez informatiile dintr-o data, toate. Eram (si am ramas la fel) avid de cunoastere. Sunt in sevraj mental cand un lucru sau un fenomen imi sunt necunoscute. Din pacate nu putem face asta decat prin invatare, dar spatiul ne este limitat chiar daca am avea timp infinit, invatam despre Universul nostru, despre ceea ce se afla langa noi si doar presupunem, prin calcule mai mult sau mai putin exacte, ce se afla dincolo – dincolo de Universul nostru sau de perceptiile cu care am fost inzestrati sau pe care, cu greu, ni le-am dezvoltat.
               Tot cand eram copil si-mi formam mecanismele de aparare, in momentele de frustare si neputinta, mi-as fi dorit sa am puteri supranaturale, ca Superman sau Luke Skywalker si sa ma teleportez in locurile pe care, la momentele acelea, le credeam sigure. Sunt convins ca daca as putea, acum as face asta fara sa-mi fie rusine de lasitatea mea. Zonele mele de confort sunt mult mai importante decat orgoliul.

                Cand am crescut, in adolescenta, cea mai boema perioada a vietii mele, voiam  sa fiu cel mai bun.

-           Pe patinOar voiam sa trec primul linia de sosire – frecarea de gheata raportata la lungimea lamelor patinelor si  la greutatea mea, faceau limitata aceasta posibilitate.

-          Pe pista de alergare, frecarea corpului meu cu aerul, raportata de asemenea la inaltime, greutate etc, ma faceau sa ma supun limitarilor.

-          La scoala, capacitatile mentale ale unor colegi de-ai mei nu ma lasau sa-mi ating tinta de a fi primul

-          La țara cand escaladam muntii si copacii, inevitabil se intamplau accidente.

                Acum, la maturitate, imi doresc sa citesc gandurile oamenilor. Da, nu mi-ar fi teama de ce as vedea si nici furios nu as fi daca as descoperi rauati si/sau perversiuni in mintile apropiatilor mei (sunt sigur ca le aveti).
               Ati spune ca e mai frumosa viata asa, asa cum o traiesc acum. Nu, nu sunt un blazat si vreau mai mult, atat de mult incat mi-as târî cunostintele dupa mine intr-un sac daca nu ar mai incapea in creier. Sunt un avar de cunostere, un drogat al neputintei mele si un Hagi Tudose al cunostintelor care aparent nu-mi folosesc, dar vreau sa fie ale mele.

                Si uite asa, FIZICA este o curva care nu ma lasa sa visez.